Cele 7 zile şi secretele acestora
Cele 7 zile şi secretele acestora
Din vremuri imemoriale, oamenii au ştiut
că fiecare zi a săptămânii este condusă, controlată şi influenţată de
către o anumită planetă, dar, chiar dacă nu întotdeauna au ţinut seama
de acest lucru, din fericire ei au consemnat de-a lungul timpului aceste
influenţe, ele ajungând până la noi. Dar şi în zilele noastre, când
bunicile ne spun că, de exemplu, nu e bine să lucrezi Duminica, noi
râdem, spunând că astea sunt superstiţii. Dar, vai, noi greşim, căci
„astea” sunt adevăruri, descoperite şi experimentate de-a lungul
timpului de cei dinaintea noastră (aţi văzut ce-a păţit Ceuşescu, cel
care a obligat o naţie întreagă să lucreze Duminică!). Mai târziu, ne
întrebam naivi „unde am greşit” de n-am reuşit în demersurile noastre.
Am greşit neţinând cont de influenţele planetare. Şi iată de ce.
Toate lucrurile au o semnificaţie simbolică profundă şi sensul simbolic
al zilelor săptămânii nu face excepţie. Aţi observat că fiecare zi are o
trăsătură specifică a sa? Uneori, spunem „am avut o zi bună” (sau rea,
după caz). Aceasta se întâmplă deoarece fiecare zi a săptămânii este
guvernată de o planetă, astfel încât fiecare dintre acestea are o
energie specială, pe care noi o putem folosi pentru a ne spori
progresul; vom putea planifica diversele noastre activităţi ţinând seama
de influenţele planetelor guvernatoare, obţinând astfel o
productivitate mai mare. De exemplu, putem planifica Miercurea şedinţe,
conferinţe, orice activităţi legate de comunicare, precum oratoria sau
scrierea corespondenţei şi altele. Cunoscând personalitatea fiecărei
planete guvernatoare şi influenţa sa asupra zilei respective, vom
cunoaşte o creştere spectaculoasă a potenţialului nostru de reuşită.
Cunoscând şi aplicând atributele planetare, influenţele numerice sau
cele ale tarotului, asupra fiecărei zile, vom obţine o „armă secretă” în
lupta pentru succes în viaţă. Iar noi vă punem la îndemână această armă
prin scrierea de faţă.
De asemenea, cunoaşterea acestor semnificaţii ale zilelor ne poate da
indicaţii preţioase asupra caracteristicilor proprii sau (de ce nu?) ale
altora de care suntem interesaţi. Va trebui doar să ştim ziua
săptămânii în care ne-am născut noi sau alţii (şi nu numai data).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu